Title | Click (Camuflaj) feat Fely – Prima dată (versuri) |
Artist | C, Click / Camuflaj, F, Fely |
Album | nothing entered |
Readed | 2,047 views on this post |
Click (Camuflaj) feat Fely – Prima dată (versuri)
Click:
Am, destinul tras în al şaselea ceas
Momentu-n care am făcut popas
Primul cuvânt mi s-a citit în glas
Şi mai târziu am făcut primul pas
Timpul trecea, eu creşteam, eram atras
De vicii de-acum, atunci primul fum tras
Primul pahar, la 13 ani m-a pus în nas
Şi-a doua zi, prima dată când am zis că mă las
Acelaşi an pe nisipul ars,
O vagabondă m-a făcut bărbat în avans
N-am văzut-o de-atunci, dar a rămas
Prima dată pe nisipul ars
Mai târziu am iubit un copil retras
Care mereu mă scotea din impas
Tot atunci am fost prima dată fals
Când ziceam că nu îmi pasă, dar iubeam în paşi de vals
Fely:
Unii rămân aici chiar dacă pleacă
Şi mai rămâne-o-ntreagă lume colorată
Iar dacă timpul care trece nu te iartă
Să-ţi aminteşti de prima dată
Să-ţi aminteşti de prima dată
Click:
Şi-acum e altfel, eu am ales o viaţă
Ce mă face zi de zi să deschid ochii dimineaţă
Uneori îmi e dor să te văd la faţă
Printre greşelile noastre toate care poate ne învaţă
Ştii tu, odată cu timpu’ zbori
De multe ori mult prea visători,
Că-s trecători, mulţi puşi de lume pe sfori,
Da’ cred că razele tale-s calde dincolo de nori
Ca prima dată, când aveai în ochi o-ntreagă lume colorată
Şi ziceam că suntem gata pentru tot ce ni se-arată
Că-s mulţi pierduţi, dar avem o stradă luminată
Timpu’ trece, rapid ca o săgeată
Şi n-ai cum să treci prin toate să rămâi fără de pată
Şi-o inimă pentru ei până când va înceta să bată
Că-s cei ce rămân aici chiar dacă pleacă
Fely:
Unii rămân aici chiar dacă pleacă
Şi mai rămâne-o-ntreagă lume colorată
Iar dacă timpul care trece nu te iartă
Să-ţi aminteşti de prima dată
Să-ţi aminteşti de prima dată
E un copil ce într-o mare moartă moare
Şi are din nou nevoie de soare
Din nou nevoie de tine, de petalele tale
Dincolo de nori, razele tale prin culoare
Unii rămân aici chiar dacă pleacă
Şi mai rămâne-o-ntreagă lume colorată
Iar dacă timpul care trece nu te iartă
Să-ţi aminteşti de prima dată
Să-ţi aminteşti de prima dată
Versuri uploadate de Mihai